Cica onoarea e averea lor …
Daca-i intrebi, onoarea e averea lor. Daca-i critici esti atacat violent si declarat dusman al poporului, al faptelor stralucite de vitejie ale barbatilor neamului. Esti declarat proscris si improscat cu discursuri patriotarde.
Cand un alt soldat se intoarce in tara mort, inchis in cosciugul de metal, zeci de bocitori cu epoleti si chipie vomita declaratii despre eroism si eroi, despre onoarea militara si moartea inaltatoare in sprijinul semenilor. Invariabil se depun coroane de flori.
Aceeasi multime de vipusti, in frunte cu onorabilitatile judetului, se inghesuie de zilele Romaniei, Revolutiei din ‘89 si Ziua Armatei romane in jurul monumentelor, unde isi etaleaza mutrele pios-solemne.
Onoare? Un cacat! Demnitatea hainei militare? O frectie! Cinstirea si respectarea eroilor neamului? O vorba goala! Dovada sta monumentul ridicat in cinstea Eroilor Razboiului de Independenta din 1877, unde numele marilor batalii, cu mii de morti, de-abia se pot silabisi din pricina literelor lipsa. Ghiciti cat salariu inghite un colonel sau general, calculati cat ghiftuieste din fonduri de protocol multimea de colonei, generali si alte grade contopiste cu burdihane cat calul lui bunicu’? Zeci de milioane de umflat furajat, iar un rahat de litera ce trebuie inlocuita costa cateva sute de mii amarate, poate nici atat. Dar, burdihanul trebuie umplut, iar eroii sunt buni doar inaintea protocolului si pentru poza.
Pentru pleava care nu-l recunoaste, este monumentul din piata Casei de Cultura din Constanta.
